• Header-kenniscentrum-1.jpg

« Înapoi

Micoriza

mycorrhiza03 feb.

Deși cuvântul „mucegai” vă poate duce cu gândul la punctele verzi care apar pe un măr stricat sau pe o pâine veche, există mult mai multe specii de mucegai. O astfel de specie sunt fungii (ciupercile) care trăiesc în sol. Mucegaiurile din sol pot reprezenta o foarte mare parte din biomasa aflată sub pământ. Acestea prezintă o mare varietate de tipuri și mărimi și joacă un rol foarte important în ecosistemele solului.

Foarte frecvent apar relații între rădăcinile plantelor și fungi. O asemenea legătură simbiotică se numește și micoriză. Se pot diferenția patru forme diferite, în funcție de modul în care cresc fungii. Multe specii de copaci nu pot crește în absența unei relații cu anumiți fungi din sol. În relația dintre plantă și fungii din sol, fungii primesc carbon și energie de la gazdă, ceea ce le permite să se dezvolte în continuare. Pe de altă parte, fungii iau din sol fosfor și alte substanțe nutritive și le transferă la rădăcinile plantei, care absorb aceste substanțe pentru ca planta să poată crește.

Micoriza asigură plantei o anumită protecție împotriva bolilor solului. Rezistența generală crește datorită asimilării îmbunătățite a substanțelor nutritive și a apei (asigurarea nutrienților), în special în ceea ce privește microelementele. Fitoalexinele produse de plante reprezintă o amenințare pentru organismele patogene din sol, dar fungii care formează micorize pot încetini și ei în mod direct dezvoltarea patogenilor, de exemplu, prin eliberarea de substanțe antibiotice sau prin concurența pentru zonele de infectare și pentru zaharuri.

Practic, prezența micorizelor este o condiție pentru cultivarea unor plante sănătoase.

  • Micoriza sporește toleranța la secetă, îngheț, sare, metale toxice și oscilații extreme ale pH-ului și ale temperaturii.
  • Micoriza favorizează creșterea asigurând un mediu biotic activ în sol.
  • Datorită producerii de hormoni de creștere, micoriza poate stimula creșterea rădăcinilor, înflorirea și formarea fructelor, fortificând totodată și frunzele ca urmare a absorbției îmbunătățite a siliciului.
  • Prin eliberarea de polizaharide aderente și prin miceliul însuși, micoriza contribui în mod substanțial la formarea unei structuri mai bune a solului.

Micoriza este o componentă importantă a rețelei nutritive din sol și favorizează dezvoltarea unui mediu biotic bogat în sol. În așa-numita micorizosferă a miceliului nu numai că se găsesc alte microorganisme, dar numărul acestora este de 5 ori mai mare decât în sistemul rădăcinilor fără micoriză.

BAC furnizează 4 soiuri de micorize în același ghiveci, sub numele Funky Fungi. În combinație cu stimulatorii noștri, acești fungi colonizează rapid și continuu zona din jurul sistemului rădăcinii plantelor. Fungii trebuie să intre în contact cu rădăcinile. Odată fixați, aceștia cresc odată cu rădăcinile. O doză de 5 grame per plantă, indiferent de mărimea ghiveciului, este suficientă pentru o creștere optimă a plantelor.

« Înapoi

Scroll to top